16 iunie 2021
Orheiul în proces de testare a autospecialei pe metan

Pe 16 iunie la Orhei, cu participarea reprezentanților companiei „Transautogaz”, primăria orașului Orhei, SA „Moldovagaz”, SA „MAZ”, precum și compania „CBS Motors”, a avut loc transmiterea către întreprinderea municipală a unei autospeciale de colectare și transportare a deșeurilor «МАЗ» care funcționează pe baza de metan, în scopul efectuării unei testări tehnice a vehiculului.  

Datorită asistenței și suportului „MAZ”, precum și al primăriei Orhei, autospeciala de colectare și transportare a deșeurilor va fi utilizată în Orhei timp de două luni. Toate costurile de exploatare asociate de testare a vehiculului specializat sunt acoperite de compania „Transautogaz” în parteneriat cu reprezentantul „MAZ” din Moldova.

Scopul principal al proiectului este de a demonstra siguranța, economia și ecologia metanului în comparație cu tipurile tradiționale de combustibil auto. Rezultatele colaborării au intenția de a convinge autoritățle locale de a acorda prioritate achiziționării de noi unități de transport public municipal și de călători care utilizează gazele naturale comprimate (metan) ca combustibil pentru micșorarea cheltuielilor și pentru a ține cont de înăsprirea cerințelor de protecție a mediului.

„Transautogaz” este un partener de încredere în implementarea proiectelor de succes!